Cumva confesiunea nu este o încântare. De altfel, nu văd cum ar putea fi. Probabil că dacă ar întruchipa o mândrie, ea nu ar mai fi făcută într-o lumină absentă.
Desigur, confesiunea aduce și un pic de curaj cu ea. Nu văd cum ar putea fi încântat cineva fiind vulnerabil benevol. Eventual dacă ar avea o atracție nejustificată pentru masochism. Altfel, dezgolirea propriului suflet înaintea cuiva este, în fapt și de drept, o dovadă de încredere nesfârșită și, poate chiar o nevoie a acelui suflet de a da și altcuiva din ceea ce simte el.
Umanitatea din noi are abilitatea de a asculta sau nu un astfel de suflet. Am cunoscut oameni pentru care, în mod evident, ascultarea era o noțiune abstractă care putea și trebuia să fie practicată doar de celălalt, nu și de ei.
Poate că te întrebi de ce cunoaștem oameni care nu știu să asculte. Și ești, cu certitudine, tentat să crezi că nu vor. Adevărul este că, mai presus de dorință, ei nu au știut niciodată să o facă, să participe la liniște și, în același timp, să asculte ce se ascunde dincolo de liniște.
Crezi că acești oameni pot descrie absența, de pildă? Crezi că-și pot imagina un colț de stradă în miez de dimineață cu un soare ascuns în spatele cortinei formată din nori și ceață? Sau lumina becului care atârnă de stâlpul pierdut într-o noapte de toamnă furtunoasă? Dar ce spui despre cafeaua proaspăt servită unui cuplu timid? Crezi că acești oameni au abilitatea de a privi, prin sfera imaginabilului, doi ochi întâlnindu-se cu o dorință arzătoare de a-și mărturisi sentimentele, însă emoția le pune piedici?
Imi vine greu să cred. Oamenii care nu știu să asculte sunt oameni lipsiți de imaginație, sunt oameni a căror atenție nu depășește momentul în care cineva îi întreabă ”Cum ești?” De altfel, o întrebare mai mult decât deschizătoare de drumuri.
Face și asta parte din umanitate, să nu asculți? Cu certitudine că da. Ajută? Mă îndoiesc. Cum ar putea un astfel de suflet să mă întrebe ”Cum te simți?”, altfel decât dintr-un soi de politețe îmbinată cu milă prefabricată?
Ca ultim argument, beatitudinea unui suflet îi conferă imaginația a doi îndrăgostiți într-o cafenea. Sau poate chiar a soarelui ascuns de nori. Umanitate? Da, însă mai mult decât asta. Șarm.